Noaptea-i albă, luminoasă,
Ceru-i boltă de opal.
Toată zarea-i scânteioasă,
Tot izvoru-i de cristal,
Ursiţii
Steluţa
Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
Pe mare
Ah! viaţa pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
Întoarcerea în ţară
Pe muchi de prăpăstii lunecând uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.
Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Hoţul şi domniţa
Frunză verde de alună!
Trece voinicul pe lună
Şi codrul voios răsună.
Moldova în 1857
Scumpă Moldovă! ţară de jale!
Ah! în ce stare tu ai ajuns!
Lasă-mă a plânge rănile tale,
Căci până-n suflet mă simt pătruns!
Înşiră-te, mărgărite
Trei copile de-mpărat
Stau într-un măreţ palat,
Înşirând la scumpe salbe
De mărgăritare albe.
Flori de nufăr
Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie
Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie.
Sunt zâne ce se scaldă în fragedele zori?
Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori.
Valul lui Traian
Pe câmpia dunăreană, care fuge-n depărtare,
Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare.
Ca pe sânul fără margini şi pustiu de ocean.
Unind două orizonuri, iată valul lui Traian!