Ce lumină-i şi ce vorbe
Jos sub grinzile colibei?
Marta mânuie cociorbe,
Iar Maria toacă hribii,
De vorbiţi mă fac că n-aud…
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud:
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
O dată te văzusem
O dată te văzusem –
Ş-am stat înmărmurit
Şi crud-a fost durerea
Cu care te-am iubit.
Un luceafăr…
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă către dânsa mă îndrept.
Din Odiseea
Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbat, ce
Lung rătăci după ce-au dărâmat Triada cea sfântă.
Multe cetăţi de oameni văzu şi datini deprinse,
Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au,
Colinde, colinde!
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Viaţa
Când aud vreodată un rotund egumen,
Cu foalele-ncinse şi obrazul rumen,
Povestind că viaţa e calea durerii
Şi că pocăinţa urmează plăcerii,
O, stingă-se a vieţii…
O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă,
Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!
N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,
Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,
Muşatin şi codrul
Săracă Ţară-de-Sus,
Toată faima ţi s-a dus!
Acu cinci sute de ai
Numai codru îmi erai…
Ochiul tău iubit
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-ai lucit
Până ieri.