Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Şi dacă…
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Scrisoarea IV
Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri,
Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri;
Se înaltă în tăcere dintre rariştea de brazi,
Dând atâta întunerec rotitorului talaz.
De-aş avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Iar când voi fi pământ
Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.
Când marea…
Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Când nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt;
La moartea lui Neamţu
Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă către cer.
Cântecul lăutarului
Ca povestea cea sărmană
Care nimeni n-o-a-nţeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secole un eres.
Înger şi demon
Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare –
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,
Cereţi cânturi de iubire
Cereţi cânturi de iubire:
Niciodată n-am iubit –
Vesel cânt de fericire?
Fost-am eu doar fericit?