Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
La mijloc de codru…
La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Doină
De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Memento mori
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec – înstelatul rege maur –
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Din lira spartă…
Din lira spartă a mea cântare
Zboar-amorţită, un glas de vânt,
Să se oprească tânguitoare
Pe un mormânt!
Viaţa mea fu ziuă
Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin,
Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut –
O, îngere căzut!
Romancero espańol
A. – De ce plângi, o, dona Diana,
De ce ochiu-ţi lăcrimează?
Nu eşti sântă şi frumoasă
Ca o dramă spaniolă?
Doi aştri…
Am văzut doi aştri,
Strălucind albaştri
Sub o frunte-n vis;
M-a-necat seninul
Care-i amorul meu în astă lume
Care-i amorul meu în astă lume:
Este-al bravurii coiful de aramă,
Sau al măririi aspru rece nume?
Pustnicul
Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi şi roze vişinii,
Şi ceruită strălucea podeaua
Ca şi-aurită sub lumini vii –