– Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Scrisoarea II
De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?
Când amintirile…
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
De-oi adormi…
De-oi adormi curând
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcând
La marginea mării.
La moartea principelui Ştirbey
Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin.
O stea pin ceruri
O stea pin ceruri o văd că trece
Şi eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.
Iubită dulce, o, mă lasă…
Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-aur, de mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
O, de-ai şti cum şoapta ta divină
O, de-ai şti cum şoapta ta divină
Deschide-al visurilor labirint,
Că ce văd eu în privirea-ţi senină
N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.
Cum universu-n stele…
Cum universu-n stele iubeşte noaptea clară,
Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit,
Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară
Pe sânu-ţi să se-nchidă de lume ostenit.
Patria vieţii e numai prezentul
Patria vieţii e numai prezentul.
Clipa de faţă numai în ea suntem,
Suntem în adevăr. – Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.