Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asemăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asemăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Azi e zi întâi de mai,
Azi e ziua de Armindeni:
Eu te cat, drăguţa mea,
Eu te caut pretutindeni.
În prăpastia cea mare,
Unde vântul cu turbare
Suflă trist, înfricoşat,
Vezi o cruce dărâmată
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are în lume nici o floare
Din ramura plăpândă a tinerimii tale,
O, ţara mea duioasă!
A mai căzut o floare, te-a părăsit în jale,
În jale dureroasă.
Ce gândeşti, o! Margarită,
Când de visuri eşti răpită
Într-al nopţii miez senin,
Când din luna zâmbitoare
Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor sicrie.
Voi, creştinelor popoare,
Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângâios,
Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse,
Sub palidă lumină, apar misterios.