Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă. –
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
E împărţită omenirea…
E împărţită omenirea
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dintâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Să ţin încă o dată…
Să ţin încă o dată
Mânuţa ta la piept
Şi-n ochii tăi să caut
Întrebător şi drept.
Poet
Să tot torni la rime rele
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;
Mi-am zidit monument…
A
Mi-am zidit monument decât acel de fier
Mult mai trainic şi înalt ca piramide cereşti;
Ploaia nu-l va mânca, nici acvilonul slab,
Nici al anilor şir, vremile cari fug.
Învierea
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în trătajul străvechii evanghelii.
Calul troian
Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,
Băgară în cetate pe calul cel de lemn
Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternură
Până ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură…
Urât şi sărăcie
Urât şi sărăcie sunt acei doi tovarăşi,
A căror urme crude le aflu pururi iarăşi
Pe orice chip şi-n orice-ndrăznii de a iubi…
Iubit-am poate cântul, voit-am a robi
Dragoş Vodă cel bătrân
Dragoş-vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân,
Şi domnind cu toată slava
Şede-n scaun la Suceava,
Dacă iubeşti fără să speri
Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vreodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.