– „Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire.
Izvor şi râu
Născute-abia izvoare stau de sfadă
Deprind copile oceanica lor limbă
Şi trec spărgându-şi albia lor strâmbă
Prin lunci mulţime şi prin stânci grămadă.
O, dulce înger blând…
O, dulce înger blând,
Cu ochi uimiţi de mari,
La ce mai reapari
Să-ngreunezi al meu gând?
Doină, doină greu îmi cazi
Doină, doină, greu îmi cazi
Din pădurea cea de brazi,
Şi cu jale îmi răsuni
Din huceagul de aluni,
Sauve qui peut
Albumul tău e un salon în care
S-adună fel de fel de lume multă
Şi fiecine aşeaz-o foaie smultă
Din viaţa sa, în versuri răbdătoare.
Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Cum trece-n lume toată slava
Ca şi un vis, ca spuma undei!
Sus, în cetate la Suceava,
Eu zic: Sic transit gloria mundi!
Despărţire
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar’ pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
E trist ca nimeni să te ştie
E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.
Cine eşti?
Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri
N-or să pătrundă-n umbra trecutelor dureri,
N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereţi,
Chiar de-aş avea de-acuma ş-o sută de vieţi,
Apari să dai lumină
Apari să dai lumină arcatelor fereşti,
Să văz în templu-i zâna cu farmece cereşti.
Prin vremea trecătoare luceşte prea curat
Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat.