Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”
– „De ce nu m-aş legăna,
Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr- de milă –
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţe,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Nu e steluţă tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.
Înger în patru colţuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a ştiut vreodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde,
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde –
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Prin gândurile-mi triste şi negre treci frumoasă,
Ca marmura de albă, în haine de argint,
Cu ochii mari albaştri în bolţi întunecoase
Şi desfăcut ţi-e părul în valuri de-aur moale…
A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.