Pământul uitării

                        Acesta-i un cântec de bard ostenit,

                        De bard din pământul uitării.

                        Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit

                        Cu albe portaluri un templu-au clădit

Continuă lectura „Pământul uitării”

Un imn preasfintei gramatice

                        Te salut pe tine, – articol cauzal şi omogen,

                        Indirect contras în fraza cu subiectul epicen!

                        Voi, interjecţiuni concrete şi-optative principale,

                        Rădăcini prin apoziţii singular adjectivale,

Continuă lectura „Un imn preasfintei gramatice”

Criticilor mei

                        Multe flori sunt, dar puţine

                        Rod în lume o să poarte,

                        Toate bat la poarta vieţii,

                        Dar se scutur multe moarte.

 

                        E uşor a scrie versuri

                        Când nimic nu ai a spune,

                        Înşirând cuvinte goale

                        Ce din coadă au să sune.

 

Continuă lectura „Criticilor mei”

Din valurile vremii…

                        Din valurile vremii, iubita mea, răsari

                        Cu braţele de marmură, cu părul lung, bălai –

                        Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri –

                        Slăbită e de umbra duioaselor dureri!

Continuă lectura „Din valurile vremii…”

Lacul

                        Lacul codrilor albastru

                        Nuferi galbeni îl încarcă;

                        Tresărind în cercuri albe

                        El cutremură o barcă.

Continuă lectura „Lacul”

Epigonii

                        Când privesc zilele de-aur a scripturilor române,

                        Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine

                        Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,

                        Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,

Continuă lectura „Epigonii”

Lida

                        Marea-i tristă-n vântul serei.

                        Pe ruini ce se deşir

                        Lida vede icoana mării

                        Şi pe faţă-i plâng gândiri.

Continuă lectura „Lida”

Cine-i?

                        Norul ţipă, dunii latră,

                        Marea se zvârcole-n veci,

                        Prin scheletele de piatră,

                        Ce-n natura cea maratră,

Continuă lectura „Cine-i?”

Aveam o muză

                        Aveam o muză, ea era frumoasă,

                        Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

                        Poţi ca să vezi icoana radioasă,

                        În strai de-argint a unui elf de nea!

Continuă lectura „Aveam o muză”