Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie
Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie.
Sunt zâne ce se scaldă în fragedele zori?
Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori.
Valul lui Traian
Pe câmpia dunăreană, care fuge-n depărtare,
Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare.
Ca pe sânul fără margini şi pustiu de ocean.
Unind două orizonuri, iată valul lui Traian!
Oda ostaşilor români
Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei şoimani de munte!
Am cântat în tinereţe strămoşeasca vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Inelul şi năframa
Român Grue Grozovanu
Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului
Unde fată zmeoaicele
Tunsul
Vestea-n ţară a ajuns
De un hoţ cu nume Tuns,
Că prin codri a ieşit
De şase-ntovărăşit,
Cântecul răzeşului
Frunză verde de cireş,
Lung e drumul până la Iaşi,
Lung e drumul şi bătut
Din Siret şi până-n Prut!
Plângerea ţării
Frunză verde de negară,
Vai! sărmană biata ţară,
Cum te-ajunge focul iară!
Ruşii vin, te calicesc,
Alba de la munte
„Albo, Albo de la munte!
Ce-ai pus fesciorul pe frunte
Că ţi-au ieşit vorbe multe.”
„Las’ să iasă că nu-mi pasă,
Doina oltenească II
Mult mi-e dor şi mult mi-e sete
Să văd frunza-n codrul verde,
Să mai strâng vreo şapte cete!
Primăvară, muma noastră,