O, de-ai şti cum şoapta ta divină
Deschide-al visurilor labirint,
Că ce văd eu în privirea-ţi senină
N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.
O, adevăr sublime…
O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră – o, buiguit nerod!
Istorie spirată – minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce – a mocoşilor plod.
O, dulce înger blând…
O, dulce înger blând,
Cu ochi uimiţi de mari,
La ce mai reapari
Să-ngreunezi al meu gând?
O, chilia mea sărmană…
O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.
O, înţelepciune ai aripi de ceară!
Ce mâni subţiri s-apucă de perdele
Şi într-o parte timide le trag!
În umbra dulce, după vechi zăbrele
Suspină gură-n gură, drag cu drag.
O, stingă-se a vieţii…
O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă,
Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!
N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,
Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,
O, rămâi…
„O, rămâi, rămâi la mine –
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;
O, mamă…
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Iubită dulce, o, mă lasă…
Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-aur, de mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
O, te-nsenină, întuneric rece…
O, te-nsenină, întuneric rece
Al vremii. înfloreşte-n neagra-ţi
Speluncă umedă ca ebenul cel topit,
Fă ca să strălucească pe-acea cale