Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.
mihai eminescu
Afară-i toamnă
Afară-i toamnă, frunza împrăştiată,
Iar vântul zvârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Ai noştri tineri…
Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânci înalte,
La o artistă
Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,
Locul aripilor
Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.
Steaua vieţii
Când norii, palate fantastice negre,
Cu geamuri prin care se vede safir,
Ascult-ale mării lungi cântece-alegre,
Când stele se mir,
Miradoniz
Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Murmură glasul mării
Murmură glasul mării stins şi molcom,
Înconjurând a Italiei insulă mândră –
O, luminaţi, a cerului stele albe,
Câmpilor noştri.
O, adevăr sublime…
O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră – o, buiguit nerod!
Istorie spirată – minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce – a mocoşilor plod.