Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Ce te legeni…
– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”
– „De ce nu m-aş legăna,
Călin
Ghazel
Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr- de milă –
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţe,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Nu e steluţă
Nu e steluţă tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.
Prin nopţi tăcute
Prin nopţi tăcute,
Prin lunci mute,
Prin vântul iute,
Aud un glas;
La Quadrat
Înger în patru colţuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a ştiut vreodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?
Cugetările sărmanului Dionis
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde,
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde –
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
O arfă pe-un mormânt
Prin gândurile-mi triste şi negre treci frumoasă,
Ca marmura de albă, în haine de argint,
Cu ochii mari albaştri în bolţi întunecoase
Şi desfăcut ţi-e părul în valuri de-aur moale…
A fost odat-un cântăreţ
A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.