Nu-nţelege vorba, sire.
Zice-acelaşi general,
Camarazi, să nu vă mire
Că-ntr-acest spital
Nu-nţelege vorba, sire.
Zice-acelaşi general,
Camarazi, să nu vă mire
Că-ntr-acest spital
Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer
Azi poartă iar cămaşă cu tivituri de fier,
E tot o pânză albă prin tot întinsul zării,
Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării;
Când m-a văzut, dintre femei
S-a dezlipit deodată;
Când i-am vorbit, privirea ei
Zâmbea înviorată.
Ciudatu-s împărţite a pământului comori.
Săracu-are puţine, iar bietul cerşitori
Nimic, bogatul multe, de-aceea e fudul –
Cu toţii-avem ceva, dar nimenea destul.
Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă,
Şi-ţi cântai amarul din caval şi nai.
Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptă
Se zice şi s-a zis că-i un secret
Al artei, să compui macame-arabe,
Să ştii să faci o odă unei babe
Şi, fără fond, să faci un bun sonet.
Răzleţ din oştirea bătută,
Fugind pe câmpia tăcută,
Căzu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Şi piere.
A fost un tânăr împărat –
De la mişei a smuls averea
Şi-a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.
Nu-i ca ea-n oraşul tot
Mai frumoasă fată –
Ea se-nchină? Cei atei
Sunt bigoţi deodată,