Bradu-mi spune bun cuvânt –
– „Să-i trimit?” Mi-a spus: – Trimite-i!”
Tot m-am judecat cu mine:
Să dau bradului mai bine
Pe pământul turcului
Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica:
Tânără şi vorbăreaţă, silitoare ca furnica,
Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea
Şi cu el în armonie şi-nţelegere trăia.
Tricolorul
Albastru, române, ţi-e steagul,
Dar ştii tu de ce? Să te-nvăţ.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Şi tot ce-ţi aduni tu cu boii
Nunta Zamfirei
E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, fata lui
Zobail
La miez de noapte morţii-n cor
Îşi cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.
Fragment
Ea nu-i închide uşa, nu-l prinde de vestmânt,
Nu-l roagă şi nu-i cade cu hohot la picioare
Să-i zică: – „Stai, iubite!” Nu cată plângătoare
În ochii lui –
Hafis
De ştii tu, băiete, să bei şi să taci,
Haide vino cu mine!
Ia cupa cea largă şi-ai grijă ce faci
Ascunde-o bine,
O noapte pe Caraiman
Scoboară degrabă ciobanul
La târlă cu oile lui.
E seară pe culme, şi nu-i:
Se întunecă-ncet Caraimanul
Pierde-vară
Frunziş al pădurii bătrâne,
Doineşti, o tovarăşe-al meu!
Doineşte şi vântul prin grâne,
Iar apa-n izvoare murmură
Dorobanţul
Strecuraţi prin plumbi şi săbii, dorobanţii drum deschid.
Inimoşi s-azvârl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid.
Şi era prin şanţ pierire şi văzduhul tremura,