Copilă, tu crede poeţii ce scriu
Copilă, tu crede poeţii ce scriu,
Căci lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu
Întreagă a lumii durere.
Pentru libertate
Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuţi în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Şi-l cunoaştem cel puţin!
De pe deal
E capul ei, şi pieptul ei –
O văd acum întreagă,
O strig pe nume şi-i vorbesc,
Dar ea să mă-nţeleagă?
Puntea lui Rumi
Rumi adunase-n creier
Toată cuminţenia lumii –
Şi-ntr-o zi regele Gupta
Cheamă la palat pe Rumi.
Regina ostrogoţilor
Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.
În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Spinul
Stătea frumoasa pe-un răzor;
Voinicul lângă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior
Şi ea plângea: Un spin în cale!
Flăcări potolite
E cald. De drum îndelungat
Picioarele de-abia îl mal ţin,
Şi-i cale până-n sat!
El e flămând şi e-nsetat
Bordei sărac
Pe-ai tăi, pe rând pe toţi i-ai adunat
Ca puii-n cuib, şi-i pace-acum în tine.
Şi-adormi şi tu, bordei nealintat.
E linişte-n văzduh, şi noaptea vine
Strigoiul
Creştinii câţi nu dorm, cu spaimă cheamă
Pe maica lui Hristos şi-aprind grăbit
Tămâie şi-usturoi pe-un vas de-aramă.
Ea singură-n căscioară, biata mamă,