Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Graiul neamului
Fie-a voastră-ntreagă ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului şi se sculară
La paşti
Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Fatma
În faptul dimineţii, prin parc, îngândurată,
Se plimbă visătoare Fatma, frumoasă fată
A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad
Iar tinerele-i plete de peste umeri cad
Calul dracului
Iarăşi ea!
Îi văd ochii şi guriţa –
A deschis încet portiţa
Şi ivită stă de-abia,
Păstoriţa
Umbre mari răsar pe cale,
Ziua moare după culmi;
De pe coastă, pe sub ulmi,
Se scoboară mieii-n vale.
Seara
Ai durat prin aer punte
Din fâşii de foc: te-ai dus
Tot mai sus şi tot mai sus
Stai acum pe-un vârf de munte
În muzeu
Iar ulciorul mi-a vorbit,
Vrând, se vede, să mă mustre:
În colibele lacustre,
Stând pe scaunul cioplit
Pe Tâmpa
Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Fragment epic
Iar pe lumea cealaltă scoborând acum flăcăii
Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe şesuri la Vidin,
Câţi sosesc pe rând în stoluri, adunaţi în gura văii
Stau s-aştepte alte gloate câte se vedeau că vin.