De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Doină
Doină, doină greu îmi cazi
Doină, doină, greu îmi cazi
Din pădurea cea de brazi,
Şi cu jale îmi răsuni
Din huceagul de aluni,
Doina
Doină, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă
Cu flori galbine-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
Doina
Copilo, tu eşti gata
De-a pururea să plângi!
Şi când eşti tristă, Doino,
Tu inima ne-o frângi.