Sună pietricică-n vale,
Cine-a pus ţara la cale
Şi acum la bătrâneţe
S-a întins pe criticale?
Tu cei o curtenire…
Tu cei o curtenire
În glumă – şi doreşti
Să-ţi spun a mea iubire
În versuri franţuzeşti.
M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire,
Cu sărutări aprinse şi cu îmbrăţoşări!
Ştiai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o
Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezeşti.
Eu nu cred nici în Iehova
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţă, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Diamantul Nordului
În lac se oglindă castelul. A ierbii
Molatece valuri le treieră cerbii.
În vechea zidire tăcerea-i şi numai
Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma.
Auzi prin frunze uscate
Auzi prin frunze uscate
Trecând un rece vânt,
El duce vieţile toate
În mormânt, în adâncul mormânt.
De câte ori, iubito…
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Donec eris felix…
Către Mercur
O, Mercur, a cărui poveţe deprins-au
Amphion, urnind după cântecu-i pietre,
Şi tu liră, care-n cald avânt din şapte
Coarde suna-vei
Dona Sol
Te rog rămâi o clipă încă
Ca să te strâng duios la piept.
Din fericirea mea adâncă
Aş vrea să nu mă mai deştept.