De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
Căci fără de tine n-am de spus nimica…
Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.
Ce şopteşti atât de tainic…
Ce şopteşti atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă,
Floarea ţărmului o smulgi.
Terţine
Tinzându-ţi mâna o priveai cuminte,
Mişcai zâmbind a tale roşii buze,
Şoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.
O, chilia mea sărmană…
O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.
Uşoare sunt vieţile multora…
Uşoare sunt vieţile multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Şi-n orice zi le-apare aurora…
În ochii tăi citisem…
În ochii tăi citisem iubire dinadins
Şi-n calea vremii steaua mea
O clipă s-au aprins.
O, înţelepciune ai aripi de ceară!
Ce mâni subţiri s-apucă de perdele
Şi într-o parte timide le trag!
În umbra dulce, după vechi zăbrele
Suspină gură-n gură, drag cu drag.
Stai deasupră-mi
Stai deasupra-mi, ochi de întuneric,
Cu putere mă pătrunde-acu –
Serioasă, blândă, visătoare,
Gemenii
O candelă subţire sub bolta cea înaltă
Lumină peste regii cei dacici laolaltă,
Cari tăiaţi în marmură cu steme şi hlamide
Se înşirau în sală sub negrele firide,
Oricât de mult am suferit
Oricât de mult am suferit
În lunga-nstrăinare,
Pururi în visu-mi te-am zărit
Cu luna, pe valuri de mare.