Zâna pădurii

                        – „Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ

                        Sălbatica Zân-a pădurii,

                        Căci ochii ei negri asemenea sunt

                        Cu negrele boabe-ale murii.

                        Iar unde e mura, sădită de ea,

                        Pot merge neveste şi fete,

                        Flăcăilor însă vederea le-o ia

                        Şi junghiuri prin cap le trimete!

 

                        Şi zmeura anume-o făcu pe pământ

                        Sălbatica Zân-a pădurii –

                        Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt,

                        Obrajii şi rumenul gurii.

                        Iar pe-unde sădeşte ea zmeură-n văi

                        Pot merge femeile-n pace,

                        Dar floarea din faţă le-o ia la flăcăi

                        Şi galbeni ca faguru-i face.

 

                        Iar muşchiul sub brazi într-adins l-a lăsat

                        Sălbatica Zân-a pădurii,

                        Ca muşchiul de moale e caldul ei pat,

                        Acolo sub umbra răsurii,

                        Iar pe-unde e muşchi, e pe-acolo şi ea:

                        Pot merge să şadă copile,

                        Flăcăilor însă odihna le-o ia

                        De pier şi se-ngroapă cu zile!”

 

                        – „Ei, parcă pe Zână eu nu ştiu s-o înşel!

                        Neveste şi mură să fie!

                        Eu stau pe potecă şi-aţin frumuşel

                        Cărarea la fete-n câmpie,

                        Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea

                        Şi-mi fură tăria făpturii,

                        O prind prin păduri şi-o sărut şi pe ea

                        Pe hoaţa de Zân-a pădurii!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *