Zadarnic şterge vremea…

                        Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!

                        În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,

                        Uitarea mână-n noapte a visurilor turme

                        Şi toate trec ca vântul – dar chipul tău nu trece.

 

                        În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,

                        În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,

                        Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,

                        Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

 

                        Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă

                        Şi văd în veci aievea divinul tău profil.

                        O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,

                        Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

 

                        Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,

                        Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus

                        Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă

                        Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

 

                        Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,

                        În inimă cât fibra din urmă va trăi,

                        Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,

                        Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

 

                        O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!

                        Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,

                        Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,

                        Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *