Veneţia

                        S-a stins viaţa falnicei Veneţii,

                        N-auzi cântări, nu vezi sclipiri de baluri;

                        Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,

                        Pătrunde luna, înălbind pereţii.

 

                        Okeanos se plânge pe canaluri

                        El numa-n veci e-n floarea tinereţii,

                        Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,

                        Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

 

                        Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.

                        Preot rămas din a vechimii zile,

                        San Marc sinistru miezul nopţii bate.

 

                        Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,

                        Rosteşte lin în clipe cadenţate:

                        „Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *