Vara

                        Priveam fără de ţintă-n sus

                        Într-o sălbatică splendoare

                        Vedeam Ceahlăul la apus,

                        Departe-n zări albastre dus,

                        Un uriaş cu fruntea-n soare,

                        De pază ţării noastre pus.

                        Şi ca o taină călătoare,

                        Un nor cu muntele vecin

                        Plutea-ntr-acest imens senin

                        Şi n-avea aripi să mai zboare!

                        Şi tot văzduhul era plin

                        De cântece ciripitoare.

 

                        Privirile de farmec bete

                        Mi le-am întors către pământ

                        Iar spicele jucau în vânt,

                        Ca-n horă dup-un vesel cânt

                        Copilele cu blonde plete,

                        Când saltă largul lor vestmânt.

                        În lan erau feciori şi fete,

                        Şi ei cântau o doină-n cor.

                        Juca viaţa-n ochii lor

                        Şi vântul le juca prin plete.

                        Miei albi fugeau către izvor

                        Şi grauri suri zburau în cete.

 

                        Cât de frumoasă te-ai gătit,

                        Naturo, tu! Ca o virgină

                        Cu umblet drag, cu chip iubit!

                        Aş vrea să plâng de fericit,

                        Că simt suflarea ta divină,

                        Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

                        Mi-e inima de lacrimi plină,

                        Că-n ea s-au îngropat mereu

                        Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!

                        O mare e, dar mare lină

                        Natură, în mormântul meu,

                        E totul cald, că e lumină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *