Tunsul

                        Vestea-n ţară a ajuns

                        De un hoţ cu nume Tuns,

                        Că prin codri a ieşit

                        De şase-ntovărăşit,

                        Toţi voinici, aleşi panduri,

                        Oaspeţi ageri de păduri,

                        Ce se port din crâng în crâng,

                        Câţi îl văd, de ei se plâng.

                        Că nici unde nu gândeşti,

                        Cu dânsul te întâlneşti

                        Şi-l auzi zicând cu bine:

                        „De unde vii, măi creştine?

                        Din ce sat, din ce oraş?

                        Luat-ai la drum răvaş

                        Să nu pătimeşti cevaşi?

                        Te jur cu pistolu-n piept,

                        Spune mie tot cu drept,

                        De ai bani mai multicei,

                        Dă-mi jumătate din ei,

                        Că-ţi dau la mână răvaş

                        Să nu rămâi păgubaş,

                        Şi cu vreme de-oi trăi,

                        Până-ntr-unul ţi-oi plăti,

                        Dar cumva de-oi muri eu,

                        Ţi-i va plăti Dumnezeu!”

                        Vai! sărmanul voinicel!

                        Sărăcuţ, amar de el!

                        Căci păcatul l-a gonit,

                        Cu moarte l-a pedepsit!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *