Trei, Doamne, şi toţi trei

                        Avea şi dânsul trei feciori,

                        Şi i-au plecat toţi trei deodată

                        La tabără, sărmanul tată!

                        Ce griji pe dânsul, ce fiori,

                        Când se gândea că-i greu războiul,

                        N-ai timp să simţi că mori.

 

                        Şi luni trecut-au după luni

                        Şi-a fost de veste lumea plină,

                        Că steagul turcului se-nchină;

                        Şi mândrii codrului păuni,

                        Românii-au isprăvit războiul,

                        Că s-au bătut nebuni.

 

                        Scria-n gazetă că s-a dat

                        Poruncă să se întoarcă-n ţară

                        Toţi cei plecaţi de astă-vară

                        Şi rând pe rând veneau în sat

                        Şi ieri şi astăzi câte unul

                        Din cei care-au plecat.

 

                        Şi-ai lui întârziau! Plângând

                        De drag că are să-i revadă,

                        Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă

                        Cu ochii zarea măsurând,

                        Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme

                        Gemea, bătut d-un gând.

 

                        Nădejdea caldă-n el slăbea,

                        Pe cât creştea de rece gândul.

                        El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,

                        Dar nimeni ştire nu-i ştia.

                        El pleacă-n urmă la cazarmă

                        Să afle ce dorea.

 

                        Căprarul vechi îi iese-n prag.

                        Ce-mi face Radu? el întreabă,

                        De Radu-i este mai cu grabă,

                        Că Radu-i este cel mai drag.

                        E mort! El a căzut la Plevna

                        În cel dintâi şirag!

 

                        O, bietul om! De mult simţea

                        Că Radu-i dus de pe-astă lume,

                        Dar astăzi, când ştia anume,

                        El sta năuc şi nu credea.

                        Să-i moară Radu! Acest lucru

                        El nu-l înţelegea.

 

                        Blestem pe tine, braţ duşman!

                        Dar George-al nostru cum o duce?

                        Sub glie, taică, şi sub cruce,

                        Lovit în piept d-un iatagan!

                        Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea

                        Prin văi pe la Smârdan.

 

                        El n-a mai zis nici un cuvânt;

                        Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

                        Ca un Cristos bătut în cuie,

                        Ţinea privirile-n pământ,

                        Părea că vede dinainte-i

                        Trei morţi într-un mormânt.

 

                        Cu pasul slab, cu ochii beţi

                        El a plecat, gemând p-afară,

                        Şi împleticindu-se pe scară,

                        Chema pe nume pe băieţi,

                        Şi se proptea de slab, sărmanul,

                        Cu mâna de păreţi.

 

                        Nu se simţea de-i mort ori treaz,

                        N-avea puteri să se simţească;

                        El trebuia să s-odihnească

                        Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz

                        S-a pus, înmormântând în palme-i

                        Slăbitul său obraz.

 

                        Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.

                        Era-n amiază şi-n miez de vară

                        Şi soarele-a scăzut spre seară,

                        Şi-n urmă soarele-a apus,

                        Iar bietul om sta tot acolo

                        Ca mort, precum s-a pus.

 

                        Treceau bărbaţi, treceau femei,

                        Şi uruiau trăsuri pe stradă,

                        Soldaţi treceau făcând paradă,

                        Şi-atunci, deştept, privi la ei

                        Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:

                        Trei, Doamne, şi toţi trei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *