Terţine

                        Tinzându-ţi mâna o priveai cuminte,

                        Mişcai zâmbind a tale roşii buze,

                        Şoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.

 

                        Urechea mea pândea să le auză

                        – Abia-nţelese, pline de-nţeles –

                        Cum ascultau poeţii vechi de muză.

 

                        Şi-n ochii tăi citeam atât eres,

                        Atâta dulce-a patimii durere,

                        Că-n al meu suflet toat-o am cules.

 

                        A vorbei tale lamură de miere,

                        Al gândurilor visătorul haos,

                        Al tău surâs precum ş-a ta tăcere

 

                        Şi chipul tău în voluptos repaos.

                        Pătruns-au toate limpede-n cântare-mi,

                        Când al tău suflet mie l-ai adaos.

 

                        Stăpână eşti pe gându-mi şi suflare-mi

                        Şi-acesta cânt, ce gat-acum vedemu-l,

                        Tu poţi să-l ţii şi numai tu să-l sfarmi.

 

                        De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul,

                        Precum viaţa mea ţi-am închinat-o,

                        Dispreţui hula orişicărui emul:

 

                        Primeşte-l dar c-un zâmbet adorato!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *