Steluţa

                        Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie,

                        Stea dulce şi iubită a sufletului meu!

                        Şi care-odinioară luceai atât de vie

                        Pe când eram în lume tu singură şi eu!

 

                        O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!

                        În veci printre steluţe te cată al meu dor,

                        Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,

                        Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

 

                        Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă

                        Din ora de urgie în care te-am pierdut!

                        Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă

                        Ca trista veşnicie e fără de trecut!

 

                        Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!

                        Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!

                        V-aţi stins într-o clipeală ca stele trecătoare

                        Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

 

                        V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire

                        N-am altă mângâiere mai vie pe pământ

                        Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,

                        Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

 

                        Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,

                        O, dulce dezmierdare a sufletului meu!

                        Şi multă fericire ai revărsat în mine

                        Pe când eram în lume tu singură şi eu!

 

                        Frumoasă îngerea cu albe aripioare!

                        Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,

                        Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,

                        Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

 

                        Un suvenir, comoară de visuri fericite,

                        De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,

                        De zile luminoase şi îndumnezeite,

                        De nopţi veneţiene şi pline de-ncântări.

 

                        Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,

                        Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,

                        Şi care se uneşte cu harpele din stele

                        Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

 

                        Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,

                        Ai deşteptat în mine poetice simţiri,

                        Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare

                        Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *