Şi oare tot n-aţi înţeles…

                        Şi oare tot n-aţi înţeles

                        Cum nu mi-i lumea dragă,

                        Când cu nimic nu m-am ales

                        Din viaţa mea întreagă.

 

                        Când al meu suflet mistuit

                        De chin şi de părere

                        A fost un trist, necontenit

                        Prilej pentru durere.

 

                        Când fu menit ca pe pământ

                        Dorinţa să-l alunge

                        Dup-un noroc atât de sfânt

                        Cum nu se poate-ajunge.

 

                        E un miraj de necrezut

                        Pe-un orizon de stepe:

                        De al lui farmec străbătut

                        Eu tot nu-l pot pricepe.

 

                        El stăpâneşte amorţit

                        Pustiile uitării

                        Ca şi o stea din răsărit

                        Singurătatea mării.

 

                        Şi-l rog încet, îl rog pe veci

                        Ca să-mi asculte plânsul,

                        Când ale apei valuri reci

                        Călătoresc spre dânsul.

 

                        Atâtea blânde rugăminţi,

                        Atâtea calde şoapte,

                        Atâtea lacrimi fierbinţi

                        Vărsate zi şi noapte.

 

                        Le-am îndreptat despre apus

                        Durerea să-mi alunge,

                        Dar el se nalţă tot mai sus

                        Ca să nu-l pot ajunge.

 

                        Va fi în veci necunoscut,

                        Va fi în veci departe…

                        E steaua negrului trecut:

                        Iubirea fără de moarte,

 

                        Ce mărgineşte-n orizon

                        Şi ocean şi stepe

                        Ş-al cărui farmec monoton

                        Te-a învins fără a-l pricepe.

 

                        Căci a iubi fără să speri

                        De-a fi iubit vreodată:

                        E semnul vecinicei dureri

                        Ce cerul ţi-l arată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *