Scara

                        Am găsit-o ieri în prun,

                        Dar să nu grăbiţi ocara!

                        I-am luat în pripă scara.

                        Ea mă-njură: Eşti nebun?

                        Pune scara!

                        Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

 

                        Mai la urmă, pe-un cuvânt:

                        Să se lase sărutată

                        De atâtea ori deodată

                        Câţi fuştei la scară sânt.

                        Sărutată

                        Lăudat fii, Tată sfânt!

 

                        Unsprezece, spune ea;

                        Eu zic: Bine, pe credinţă:

                        Doar o fi având ştiinţă,

                        Scara câţi fuştei avea,

                        Pe credinţă

                        Asta e pierzarea mea!

 

                        Şi-o sărut mereu-mereu:

                        Orice-aţi spune, orice-aţi face,

                        Nu ştiu cum, dar mie-mi place

                        Să sărut aşa sunt eu!

                        Orice-aţi face,

                        Doar e dat de Dumnezeu!

 

                        Dar te uită! Azi mă duc

                        Pe la ei, şi iată scara!

                        Vrând să pui la cale ţara,

                        N-am de lucru şi m-apuc

                        Să-ntorc scara,

                        Şi când colo, stau năuc!

 

                        Dau să număr la fuştei

                        Uite-i, frate, doisprezece!

                        Şi-un cuţit prin piept îmi trece

                        Împlântat de mâna ei!

                        Doisprezece,

                        Iacă-mi moartea, dragii mei!

 

                        A greşit, îmi spuneţi voi?

                        Cum de n-a greşit să-mi spuie

                        Treisprezece? Să mai suie,

                        Nu să-mi facă mai vreo doi!

                        Nu să-mi spuie

                        Că e miercuri, când e joi!

 

                        Zici că poate n-a ştiut

                        Când vorbea din prun cu mine?

                        Dar i-a numărat ea bine

                        Scoborându-i şi-a tăcut!

                        Nu de mine,

                        Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

                        M-a scurtat aşa, ştiind!

                        Dacă-i fire mincinoasă,

                        Ce folos e că-i frumoasă?

                        Maica mea, auzi! S-o prind

                        Mincinoasă!

                        N-o mai cred, s-o văd murind!

Lasă un comentariu