Rada

                        Are Dochia mult cât are,

                        Nu e mult o fată mare?

                        Că-ntre domni, dar orişiunde,

                        Dacă-ţi ştie ea răspunde

                        Grai ales şi lin ca apa,

                        Apoi las că Rada ştie

                        Şi-n ce fel să poarte sapa.

                        A fost şi ea-n şcoli o toamnă,

 

                        Dar găseşti ca ea vreo doamnă?

                        Cu cosiţă gălbioară,

                        Ea e naltă şi uşoară

                        S-o vezi numai şi să tremuri!

                        Şi de-abia pe la Sân-Petru

                        Umple optsprezece vremuri.

                        Sunt şi-n sat destule fete,

                        Cari de n-au cu ce să-mbete

                        Ochii omului, au pieptul ele

                        Alb de taleri şi mărgele.

                        Rada, când o vezi, te fură

                        Cu necontenitul zâmbet

                        Şi cu-a vorbelor căldură.

                        Harnică, din zorii zilei

                        Nu stau mâinile copilei

                        Fără lucru, tot să prindă,

                        Casa lor toată-i oglindă.

                        La izvor vezi pe Rodica

                        Până-n zori, când pe sub streşini

                        Încă doarme rândunica.

 

                        Pe izlaz nu-i multă hrana,

                        Dar vezi albă ce-i Joiana!

                        Şi-n amurg copila-n tindă

                        Foc în vatră vrea s-aprindă,

                        Dar mu-mu, Joiana muge

                        Radă, fă, s-alergi degrabă,

                        Că-n şopron viţelul suge.

 

                        Doar e tare! Haide mai iute!

                        Şi din drum, ca să-i ajute,

                        Vin flăcăii totdeauna.

 

                        Nu-l înjugi aşa cu buna

                        Pe viţel, şi Rada-i slabă,

                        Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara

                        Pe-aici vecinic ceva treabă.

 

                        Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!

                        Toarce-n sat cu ziua fata,

                        Dar e veselă din fire;

                        De noroc şi îndestulire

                        Inima-i în veci e plină:

                        Când e fericită, spune-mi,

                        Mai mult ce-are o regină?

 

                        Rada-i nălucire vie,

                        Când aleargă pe câmpie

                        Şi-i bat vânturi în cosiţă,

                        Ori când seara stă-n portiţă,

                        Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită?

                        Şi pe dup-un stâlp s-ascunde,

                        Galbenă şi zăpăcită.

 

                        Dar la holdă! Arde soare,

                        Fetele secerătoare

                        Râd şi cântă, snopi fag grâul,

                        Murmură-ntre sălcii râul:

                        Fug la râu vreo patru fete,

                        E şi Rada? Fug flăcăii

                        Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.

 

                        Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri

                        Ea din pumni cât două sfărmuri

                        Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie!

 

                        Taci! şi bea din pălărie!

                        Cere el, cer mulţi să-i dea:

                        Rada râde, le dă apă,

                        Toţi din pumnii ei să bea.

 

                        Zece stropi nu pot să-ncapă:

                        Prea e mic păhar de apă!

                        Şi-atunci ea, când el glumeşte,

                        Joacă pumnii şi-l stropeşte

                        Pe obraz, dar drăgălaşă

                        Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă

                        Mâneca de la cămaşă.

 

                        Şi cum ştie ea s-aleagă

                        Ce-i frumos! Atât de dragă

                        O dă portul îmbrăcându-l!

                        Când o vezi, te-mbată gândul

                        Că, iubind-o trei dumineci,

                        S-ar mira de tine-altarul

                        Ce păcat ai să cumineci!

 

                        Iat-o veselă şi-aprinsă;

                        Joacă hora! Cum e-ncinsă,

                        Cum îşi poartă-a ei făptură,

                        Toată-i ca-n zugrăvitură

                        Mamele, privind-o în horă,

                        Să cotesc: Olio, tu leică,

                        Ce mai drac frumos de noră!

 

                        De-o întâlnesc în drum bătrânii,

                        Ei fac pod cu palma mâinii

                        Peste ochii slabi, s-o vadă:

                        Draga moşului, tu Radă!

                        Şi uimiţi de fata Dochii

                        O dezmiardă şi, când pleacă,

                        Umezi au de lacrămi ochii.

 

                        Dar de-i Rada cât de blândă,

                        Ea de mic-a fost osândă

                        Pentru sat. Şi nu-i mirare,

                        Ei flăcăi, ea fată mare:

                        Pentru-un râs al ei se ceartă,

                        Şi din joc se prind feciorii

                        La trânteli, cât Doamne iartă!

 

                        Da! Şi Rada-i mare hoaţă,

                        Poate satul tot să-l scoată

                        Din sărite, ea ştie bine!

                        Dar se teme de-oarecine.

                        Mă-sa e? Ferească Domnul!

                        Alt temut: ca să nu-şi piardă

                        Pe acel ce-i pierde somnul.

 

                        Unde mergi? Mă duc la moară!

                        Viu şi eu! Şi din uscioară

                        Vladu iese-n cap de stradă.

                        Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!

                        Dar fugind i se desprinde

                        Şorţul alb din brâu, iar Vladu

                        Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.

 

                        Ieri mi te-am făcut scăpată;

                        Azi nu-mi scapi nesărutată!

                        Cum nu scapi din mână fumul

                        Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?

                        Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;

                        De le-ar crede Vladu însă,

                        Rada şi-ar ieşi din minte.

 

                        Şi cum vrea şi nu vrea fata,

                        Dragul ia, dragul dă plata.

                        Un sărut păcat să fie?

                        Numai popa să nu-l ştie,

                        Că te sperie cu iadul

                        M-ar putea speria pe mine

                        Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *