Prutul

                        Prutule, tu vii turbat

                        Şi cu sânge-amestecat,

                        Şi n-ai pace şi-alinare

                        Şi n-ai loc cum vii de mare:

                        Ce ţi-e iar de spumegare?

                        Şi-aduci arme ghintuite,

                        Trupuri de voinici ciuntite,

                        Steaguri de oştiri păgâne

                        Şi cai roibi fără de frâne!

                        Iar de maluri tu izbeşti

                        Capete moldoveneşti

                        Şi prin rădăcini încurci

                        Bărbi cărunte, bărbi de turci!

                        Spune, Prutule, măi frate,

                        Spune-mi, ale cui păcate?

 

                        Aoleu! Voinic durut!

                        De când sunt pe lume Prut

                        Ce văzui n-am mai văzut!

                        Cât cuprinzi cu ochii-n zare

                        Numai tunuri, numai care,

                        Numai turci bătrâni călare,

                        Numai turci, numai cazaci.

                        Multă-i frunza pe copaci,

                        Dar de stai şi seama faci

                        Tot erau mai mulţi cazaci.

                        Barba lor bătea-le brâul

                        Şi ţineau cu dinţii frâul,

                        Pe-unde trec ei duc pustiul!

 

                        Şi când i-am văzut, creştine,

                        Că iau calea către mine,

                        Şi când le-am văzut mai bine

                        Ochii cu fulgerătura,

                        Pletele cu zbârlitura,

                        Bărbile cu-ncâlcitura,

                        Eu de maluri m-am izbit

                        Prins de friguri şi-ngrozit,

                        Că mi se negrea vederea

                        Şi mi se topea puterea

                        Şi-amărât stăteam ca fierea!

 

                        Dar când mă-ntorsei spre deal,

                        Maică, ce văzui pe mal!

                        Cât ai face cruce-o dată,

                        Măre iacă mi s-arată

                        Moldoveni, ştiuţii mei,

                        Prăfuiţi şi puţintei

                        Nici să nu te uiţi la ei

                        Şi veneau, veneau, veneau,

                        Turcii-n bărbi bolboroseau,

                        Că pe mal ei ce-ţi vedeau?

                        Vedeau fulgeru-n picioare,

                        Alb de arme lucitoare

                        Şi-nfrăţit cu sfântul soare,

                        Vedeau vodă bogdănesc:

                        Dare-ar Domnul să trăiesc

                        Să mai stau să-l mai privesc!

                        Zările alergându-le,

                        Vifor măsurându-le

                        Fulger despicându-le!

                        Calu-n vânt i se-ncurca

 

                        Prin urdii îmi fulgera,

                        Brazdă-n urmă-i revărsa,

                        Brazda roşie-nflăcărată

                        Tot cu sânge-amestecată

                        N-am mai văzut niciodată!

                        Iar cel vodă bogdănesc

                        Da năvală-n căzăcime,

                        Şi dă proaşca-n tătărime,

                        Iama prin ienicerime,

                        Şi prin deset năvălea

                        Desetul de mi-l rărea

                        Şi, pe turci cum îi izbea,

                        Zarea nu-i mai încăpea!

                        Şi-mi părea de-atâta bine

                        Că vedeam că vremea vine

                        Şi-au să-ncapă ei şi-n mine!

 

                        Aoleu, ce pui de leu!

                        Dragă-i fu lui Dumnezeu

                        Şi mult bine-a mai avut

                        Mama care l-a născut!

                        Că-l vedeam cum umblă roată.

                        Şi-alerga câmpia toată,

                        Luând gloată după gloată

                        Şi împingându-le mereu

                        Tot încoace spre-adâncul meu!

                        S-au încăierat pe mal

                        Om cu om, şi cal cu cal,

                        Şi din piepturi se izbeau

                        Şi cu dinţii se rupeau,

                        Şi grămezi-grămezi cădeau.

                        Morţii-mi închideau cărarea,

                        Sângele-mi mărea vărsarea,

 

                        Groaza-mi mai creştea turbarea.

                        Şi de-aceea vin urlând

                        Arme, steaguri aducând

                        Şi cai roibi fără de frâne

                        Şi stăpâni de oşti păgâne.

                        Şi de-aceea vin turbat

                        Mânios şi spumegat

                        Că de-atâta uluire

                        Nu mai pot să-mi viu în fire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *