Proclamarea independenţei

                        Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine

                        Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine,

                        Peste Dunăre azvârlind-o, iar pe morţii ei în iad!

                        Mari au fost şi-acele zile, când tu, vecinice Ştefane,

                        Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oştiri duşmane

                        Şi-ai văzut pierind turcimea ca şi frunzele ce cad.

 

                        Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna

                        Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna,

                        Şi porni se va potopul cel a toate înecător!

                        Cine să ne fie scutul într-o vreme-aşa de-amară,

                        Cui să cerem ajutorul pentru neam şi pentru ţară,

                        Şi al cui vei fi prin veacuri, românescule popor?

 

                        Şi-a venit în urma noastră şi furtună-ntărâtată

                        Şi potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată

                        Chiar de ne-nălţa pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron,

                        Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morţii!

                        În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorţii,

                        Spada lui Mihai Viteazul şi-a cumplitului Ion.

 

                        Dar virtuţile străbune nu s-au stins în voi cu totul

                        Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul,

                        Cerul ne căzuse-n creştet, însă n-am murit sub el!

                        Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, şi-n urmă soare

                        Răsări din albe neguri, şi-ntr-o zi răzbunătoare

                        Prin ruine găsirăm mândră o coroană de oţel.

 

                        A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii

                        Precum clopotele cântă la-nceputul primăverii

                        Pe Christos mântuitorul ce se-nalţă din mormânt!

                        Iată ziua cea mai sfântă, cea mai mare dintre zile!

                        Multă vreme-ai stat deoparte, duh străbun, ca şi Ahile.

                        Dar când ai sărit în luptă, fost-ai fulger pe pământ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *