Printre stânci de piatră seacă

                        Printre stânci de piatră seacă,

                        Auzi plâns de cucuvai,

                        Ţipând noaptea tristu-i vai!

                        Când în nouri se îneacă

                        Chipul lunii cel bălai.

 

                        Vraja trece peste lume,

                        Vraja… cântec amorţit,

                        Ca un vis îngălbenit,

                        Pe-a ei buze vineţi spume,

                        Capu-i alb e ameţit.

 

                        Fuge, trece, fuge, zboară,

                        Buza-i tremură spumând,

                        Ochii-i joacă scânteind,

                        Sub nebuna ei cântare

                        Lumea doarme în descânt.

 

                        Este daina cea nebună,

                        Care cântă noaptea-n crâng,

                        Pe când stelele se sting,

                        Pe când frunzele-abia sună,

                        Pe când apele-abia plâng.

 

                        Vezi cum luna îngheţată,

                        Dintr-al nourilor hău,

                        Trece ca şi visul greu –

                        Sună-n noaptea descântată

                        Cântul trist din ceasul rău.

 

                        Şi bătrâna moarte toarce

                        Gândul ei în nefinit:

                        Zilele din vine-ţi stoarce

                        Şi când capu-ţi se întoarce,

                        Bagi de seamă c-ai trăit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *