Poetul

                        Sunt suflet în sufletul neamului meu

                        Şi-i cânt bucuria şi-amarul –

                        În rănile tale durutul sunt, eu,

                        Şi-otrava deodată cu tine o beau

                        Când soarta-ţi întinde paharul.

                        Şi oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,

                        Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci

                        Unindu-ne steagul şi lanul,

                        Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,

                        Acolo-mi voi duce altarul.

 

                        Sunt inimă-n inima neamului meu

                        Şi-i cânt şi iubirea, şi ura –

                        Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,

                        Voinţa ni-e una, că-i una mereu

                        În toate-ale noastre măsura.

                        Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt –

                        Iar dacă vreodat-aş grăi vrun cuvânt

                        Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,

                        Ai fulgere-n cer, tu cel mare şi sfânt,

                        Şi închide-mi cu fulgerul gura!

 

                        Ce-s unora lucruri a toate mai sus

                        Par altora lucruri deşarte.

                        Dar ştie acel ce compasul şi-a pus,

                        Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,

                        De-i alb ori e negru ce-mparte!

                        Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu.

                        Şi secole închidă ori deschidă cum vreau

                        Eterna ursitelor carte,

                        Din suflet eu fi-ţi voi, tu, neamule-al meu.

                        De-a pururi, nerupta sa parte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *