Poet şi critic

                        – „Ce ştiu nu vreau să ţin secret –

                        Te rog să laşi în pace muza,

                        Căci tu eşti cel mai prost poet

                        În Siracuza.

                        Troheii şchiopi şi iambii duri;

                        Şi nici nu ştii măcar să-i furi!”

 

                        Dar n-a sfârşit, căci Dionis,

                        Ca un al doilea Ajax mitic,

                        A râs de furie şi-a închis

                        În turn pe critic.

                        P-un biet Omer îl poţi nega;

                        Dar când e prinţ, e altceva.

 

                        Orice poet, ca rege-i prost;

                        Dar ca poet e orice rege

                        Un geniu cum puţini au fost!

                        Deci să-nţelege

                        De ce murind fu Nero trist,

                        Nu ca-mpărat, ci ca artist.

 

                        Şi bietul critic, otrăvit

                        D-ale slujbaşilor insulte,

                        Trei părţi din zi era silit

                        Mereu s-asculte

                        Toţi iambii despre cari a zis

                        Că-s cei mai proşti din câţi s-au scris.

 

                        Din zori de zi un sclav îi sta

                        La cap, citind până deseară;

                        Aşa şi ieri, şi azi aşa

                        Şi mâine iară.

                        Şi tot tavanul era scris

                        Cu versuri d-a lui Dionis.

 

                        Dar după ce-a trecut un an,

                        Slujbaşul vine şi-l vesteşte

                        Că-l iartă nobilul tiran,

                        Şi că-l pofteşte

                        Să meargă la palat curând.

                        Poetul l-a primit râzând.

 

                        – „Am versuri iar! Un nou volum,

                        Şi laude-mi spun toţi Zoilii.

                        Să vezi! Eu cred că fac acum

                        Mai buni dactilii.

                        N-am nici un vers pocit şi rău,

                        Şi-aş vrea s-aud cuvântul tău!”

 

                        Şi de pe sul, cu mult avânt,

                        Ies odele, încet, cu-ncetul.

                        Olimpic şi cu glasul sfânt

                        Citea poetul.

                        Curtenii, transportaţi, răspund:

                        – „Ce-artistic, ah! şi ce profund!”

 

                        – „Şi tu ce zici? M-am îndreptat?”

                        Polixen, tremurându-i paşii,

                        Spre uşă pleacă, resignat,

                        Privind slujbaşii:

                        – „E cheia temniţei la voi?

                        Haide, duceţi-mă înapoi!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *