Plângerea ţării

                        Frunză verde de negară,

                        Vai! sărmană biata ţară,

                        Cum te-ajunge focul iară!

                        Ruşii vin, te calicesc,

                        Nemţii te batjocoresc

                        Şi ciocoii te hulesc!

                        Nu mi-e ciudă de străini,

                        Cât de pământeni haini,

                        Că tu dragă le-ai fost mumă

                        Şi ei singuri te sugrumă!

                        Nu mi-e ciudă de muscali,

                        Nici de nemţii bocăncari

                        Cât mi-e ciudă de ciocoi

                        Că te lasă la nevoi

                        De ţipă sufletu-n noi.

                        Frunză verde de neghină,

                        Vai ş-amar de-a ta grădină!

                        Cea grădină cu flori plină!

                        Cum o calcă, cum o strică

                        Nişte iezme fără frică!

                        Cum îi smulge florile

                        Şi-i pradă rodurile!

                        Frunză verde de mohor,

                        Vai de sânu-ţi plin de dor,

                        Cât e el de hrănitor

                        Şi la iepe căzăceşti,

                        Şi la câini flămânzi nemţeşti,

                        Şi la pilafgii turceşti,

                        Şi la râme ciocoieşti!

                        Sărăcuţ de maica mea,

                        Cui a fi milă de ea?

                        Sărăcuţ de locul meu,

                        Când l-a scăpa Dumnezeu?

                        Hai, copii, la cei stejari

                        Să tăiem niscaiva pari,

                        Ţara să ne-o ţărcuim

                        Şi de iezme s-o ferim!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *