Pierdut în suferinţa…

                        Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,

                        Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,

                        M-am închinat ca magul la soare şi la stele

                        Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;

                        Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,

                        Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,

                        Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie…

                        Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

 

                        Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?

                        La glasu-i singuratec s-asculte cine vrea.

                        Necunoscut strecoară prin lume cu încetul

                        Şi nimeni nu-ntreabă ce este sau era…

                        O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,

                        Ce timid se cutează în veacul cel de fier.

                        Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume

                        Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *