Petrea

                        Urlă Petre prins de trude

                        Şi răpus de munci.

                        Tată-său din coast-aude,

                        Stă mirat şi pari înşiră;

                        Iar ascultă, iar se miră,

                        Pleac-apoi pe lunci.

 

                        Ce ţi-e, Petre, cu strigarea?

                        Dat-au lupii-n oi?

                        Isprăvit-ai, poate, sarea?

                        Ai vătui de şarpe supte,

                        Ori opincile-ţi sunt rupte

                        Şi ţi-e dor de noi?

 

                        Adormii prin vale, tată,

                        Sub un tei bătrân.

                        Vântul s-a stârnit deodată

                        Şi-a tot nins pe mine floarea,

                        Până m-a îngropat ninsoarea

                        Şi mi-a intrat un şarpe-n sân.

 

                        Şi mă strânge, biet de mine,

                        Parcă-i lanţ de fier

                        Înveleşte-ţi, tată, bine

                        Cârpe groase până-n coate,

                        Pleacă-te în genunchi şi-l scoate

                        Tat-al meu, că pier.

 

                        Am să-l scot eu, nu te teme,

                        Capul să i-l crăp

                        Dar acum n-am, Petre, vreme.

                        Fânu-i ud pe coasta luncii,

                        Rag de sete-n brazdă juncii,

                        Cată să-i adap.

 

                        Urlă Petre prins de trude,

                        Urlă-n chip păgân.

                        Maică-sa din cas-aude,

                        Fir şi fus şi ghem aruncă

                        Şi-şi găseşte fiu-n luncă

                        Şarpe-având în sân.

 

                        Înveleşte-ţi în năframă

                        Mâna până-n cot

                        Că să nu te muşte, mamă!

                        Tu n-ai boi să duci la apă,

                        Fă-mi un bine şi mă scapă,

                        Că m-a rupt de tot.

 

                        Petre-al meu, tu muşti ţărână,

                        Vezi, că tot visam

                        Cum să prind eu şerpi cu mâna?

                        Fără mână nu mi-e bine,

                        Dar mi-e lesne fără tine,

                        Că băieţi mai am!

 

                        Urlă Petre prins de trude,

                        Url-acum murind.

                        Fata din grădină-aude

                        Cu cosiţa despletită

                        Şi cu inima sărită

                        Pleacă hohotind.

 

                        Şi de plânset mult se-neacă

                        Alergând grăbit

                        Şi soseşte şi se pleacă,

                        Şi sumesă până-n coate,

                        Ea din sân mirată-i scoate

                        Brâu întraurit.

 

                        Petrea râde, fata plânge;

                        Dar sărind de jos,

                        Vesel Petrea în braţe-o strânge:

                        Poartă-l sănătoasă, dragă,

                        Ca să-mi ştie lumea-ntreagă

                        Pe-omul credincios!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *