Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer

                        GOETHE

 

                        Spun popoare, sclavii, regii

                        Că din câte-n lume-avem,

                        Numai personalitatea

                        Este binele suprem.

 

                        *

 

                        Nu faci efect; nesimţitori

                        Rămân cu toţii? Fii pe pace:

                        Când piatra cade-n mlaştină,

                        Ea nici un cerc nu face.

 

                        *

 

                        Ca-n ziua care lumii te dete, în tării

                        Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeţii;

 

                        Crescuşi dup-acea lege, de ea şi azi te ţii,

                        Cum o urmaşi pe-atuncea, păşind în drumul vieţii.

                        Nu scapi de tine însuţi, cum eşti trebui să fii:

                        Din vechi ne-o spun aceasta sibile şi profeţii,

                        Şi nici un timp cu nici o putere laolaltă

                        Nu frâng tiparul formei, ce vie se dezvoltă.

 

                        LUCREŢIU

 

                        Vezi prin oraş frecându-se cela şi iar la palatu-i

                        Vine degrabă, deşi de urât fugise de dânsul,

                        Mai îndemână deloc nu se simte aici ori aiurea.

                        Vezi-l mânând telegarii; la ţară aleargă c-o grabă,

                        Parcă goneşte cu zor să stingă vro casă aprinsă,

                        Dar abia dă de pragul vilei de ţară şi cască.

                        Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri,

                        Ori dorit de oraş, se-ntoarce să-l treiere iarăşi.

 

                        HORAŢIU

 

                        Pietre scumpe, marmură, fildeş, icoane şi statui,

                        Bani, veşminte vopsite-n getulică purpură – mulţi sunt

                        Ce nu le au? Iar unii nici grijă nu duc să le aibă.

 

                        *

 

                        Cerul deasupra-ţi schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.

 

                        GELLERT

 

                        Cele mai bune daruri sunt

                        Cu-admiratori puţini de tot.

                        Căci cei mai mulţi de pre pământ

                        Ce-i rău drept bine îl socot.

 

                        Aceasta orişicând se vede

                        Şi ca o ciumă pare-a fi.

                        Dar eu mă îndoiesc a crede

                        De ea că ne vom mântui.

 

                        Un singur mijloc am în minte,

                        Dar greu şi nu cred să se poată:

 

                        Nătângii toţi să prindă minte,

                        Dar vai! n-or prinde niciodată.

 

                        Ei văd cu ochii, nu cu mintea,

                        Nu ştiu al lucrurilor preţ:

                        Admiră vecinic cele proaste,

                        Nicicând nu ştiu ce este bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *