Pe Tâmpa

                        Un nor ivit de cătr-apus

                        Se urcă-n sus

                        Plutind încet spre miazănoapte

                        Iar umbra lui prin văi căzând

                        Acum întunecă pe rând

                        Livezi şi vii şi grâne coapte.

 

                        Văd drumuri albe-n zări senine,

                        La margini munţi, mai jos coline

                        Şi, ca pe-o pânză zugrăvit,

                        Oraşu-n vale-adânc sub mine.

                        E pace-n cer şi pe pământ;

                        Abia nestătătorul vânt

                        Venit de peste munţi, de-aiurea,

                        Tot spune ce din veci a spus –

                        Şi până-n văi, de-aici de sus,

                        Se zbate-ncet doinind pădurea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *