Păunaşul codrilor

                        Pe cel deal, pe cel colnic

                        Trece-o pruncă ş-un voinic,

                        Puiculiţă bălăioară

                        Cu cosiţa gălbioară,

                        Voinicel tras prin inel,

                        Mult e mândru tinerel!

                        Şi-i tot zice voinicul:

                        „Cântă-ţi, mândro, cântecul

                        Că mi-e drag ca sufletul.”

                        „Eu, bădiţă, l-oi cânta,

                        Dar codrii s-or răsuna

                        Şi pe noi ne-a-ntâmpina

                        Păunaşul codrilor,

                        Voinicul voinicilor!”

                        „Aurică drăgulică!

                        Nici ai grijă, nici ai frică.

                        Să n-ai grijă pentru tine

                        Cât îi fi tu lângă mine.

                        Să n-ai frică pentru mine

                        Cât oi fi eu lângă tine!”

                        Puse prunca a cânta,

                        Codrii puseră-a suna.

                        lată că-i întâmpina

                        Păunaşul codrilor,

                        Voinicul voinicilor.

                        „Cale bună, românaş!”

                        „Mulţumim, măi Păunaş.”

                        „Măi băiete, băieţele,

                        Măi voinice, voinicele,

                        Dă-ne nouă pe mândra

                        Ca să scapi cu viaţa ta.”

                        „Ba, eu mândra nu ţi-oi da

                        Până ce capul sus mi-a sta,

                        Că eu când o am luat

                        În cosiţe i-am jurat

                        Să n-o las de lângă mine

                        Şi s-o apăr de oricine.”

 

                        II

 

                        Ei de brâie s-apucau

                        Şi la luptă se luau.

                        Când în loc mi se-nvârteau,

                        Când în sus se opinteau.

                        Nici unul nu dovedea.

                        Jos nici unul nu cădea.

                        Iar băiatul cam slăbea,

                        Brâul i se descingea,

                        Şi Păunul mi-l strângea

                        Trupuşorul îi frângea.

                        „Mândro, mândruliţa mea!

                        Vin’ de-mi strânge brâul meu!

                        Apăra-te-ar Dumnezeu!

 

                        Că-mi slăbesc puterile,

                        Mi se duc averile.”

                        „Ba, nu, nu, bădiţă frate,

                        Că vei lupta pe dreptate,

                        Şi oricare-a birui,

                        Eu cu dânsul m-oi iubi…”

                        Voiniceii se izbeau,

                        Şi mai tare s-opinteau,

                        Şi mai tare se-nvârteau,

                        Şi mai tare se trânteau.

                        Din doi unul dovedea,

                        Din doi unul jos cădea;

                        Cine că mi-ş dovedea,

                        Şi cu mândra purcedea?

                        Păunaşul codrilor,

                        Voinicul voinicilor!

                        Cine-n luptă jos cădea

                        Şi-n urmă-le rămânea?

                        Voinicel tras prin inel,

                        Moare-n codru singurel!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *