Păstoriţa

                        Umbre mari răsar pe cale,

                        Ziua moare după culmi;

                        De pe coastă, pe sub ulmi,

                        Se scoboară mieii-n vale.

                        Obosit şi blând popor!

                        Şi cântând, păşeşte-agale

                        O copilă-n urma lor.

 

                        Noapte bună, soare sfânt,

                        Până mâine! Noapte bună!

                        Mâine iar vom fi-mpreună,

                        Tu să râzi şi eu să cânt.

 

                        Mâine până-n zori te scoală,

                        Adă flori de-argint în poală

                        Şi le-aşterne pe pământ!

 

                        Şi, murind, întinereşte

                        Soarele de dragul ei,

                        Şi-o cunună de scântei

                        El prin păr i le-mpleteşte:

                        Mâine dacă n-oi veni.

                        Păru-n apă ţi-l priveşte,

                        Dor de mine de-ţi va fi!

 

                        Şi-i va fi de soare dor!

                        Mâine blonda păstoriţă,

                        Despletind a ei cosiţă

                        Toată ziua la izvor,

                        Va privi cu drag la plete

                        Pline de-aur ce i-l dete

                        Soarele ascuns sub nor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *