Pastel

                        Prin vişini vântul în grădină

                        Cătând culcuş mai bate-abia

                        Din aripi, şi-n curând s-alină,

                        Iar roşul mac închide floarea,

                        Din ochi clipeşte-ncet cicoarea

                        Şi adoarme-apoi şi ea.

 

                        Eu cred c-a obosit pădurea,

                        Căci ziua întreag-a tot cântat

                        Şi tace-acum gândind aiurea.

                        Sub dealuri amurgeşte zarea,

                        Se-ntunecă prin văi cărarea

                        Şi-i umbră peste sat.

 

                        Peste culmi încet amurgul moare

                        Şi-ntors cu faţa cătr-apus

                        Dă semne nopţii din ponoare.

                        Ea-mbracă haine-ntunecate

                        Şi liniştit din aripi bate

                        Plutind tăcută-n sus.

 

                        Tăciunii-n vatră dau lumină;

                        Pe drumul de drumeţi sărac

                        Mai vezi fugind câte-o vecină

                        Să ceară cu-mprumut jăratec;

                        Grăbit, dă roate, singuratec,

                        Tăcutul liliac.

 

                        Şi tot mai noapte-apoi se face,

                        Păduri şi ape-adorm acum;

                        Din cer scoboar-adânca pace.

                        Ici-colo vrun zăvor mai sună –

                        Începe-a se zări de lună

                        Şi-i linişte pe drum.

 

                        Copiii dorm, visându-şi jocul.

                        Mai toarce mama. În curând,

                        Pe vatră ea înveleşte focul,

                        Încuie uşile la tindă,

                        Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă

                        S-aude acum rozând.

Lasă un comentariu