Oştirile lui Allah

                        Noaptea care-ncheie anul

                        Noaptea sfântă,

                        Când cetindu-şi El-Coranul

                        Trist mahomedanii cântă

                        Pe răpuşii prin bătăi

                        Noaptea asta ştie spune

                        De-o minune

                        La Călugăreni prin văi,

 

                        Când e-n jumătate ruptă

                        Noaptea-n cale,

                        Pe uitatul câmp de luptă

                        Se porneşte-un glas de jale

                        Şi-apoi multe, şi-mprejur

                        Din păduri răsar o mie,

                        Din câmpie

                        Plânge-un nesfârşit murmur.

 

                        Şi murmurul creşte-ntruna

                        Şi deodată,

                        Urlă-n zare ca furtuna,

                        Şi prin zarea spintecată

                        De blesteme şi de vânt

                        Ies spahii în şiruri dese,

                        Grabnic iese

                        Oastea-ntreagă din pământ.

 

                        Căci acum, prin lumea lată,

                        Ies să jure

                        Toţi cari au pierit vreodată

                        Pe câmpiile ghiaure,

                        Şi-aşteptând un semn ceresc

                        Stau gătiţi, potop să plece

                        Şi să-nece

                        Tot pământul creştinesc.

 

                        Ei, cu genele-amorţite,

                        Nalţă mâna,

                        Iar din bărbile-ncâlcite

                        Iuţi îşi scutură ţărâna

                        Şi pe cai sărind grăbiţi,

                        Învârtesc duşmanii crucii

                        Săbii lucii,

                        De năvală stând gătiţi.

 

                        Furnicând din mii de locuri,

                        Plini de ură;

                        Cu blesteme şi batjocuri,

                        Strigă toţi ca dintr-o gură

                        Sfântul nume-al lui Isus,

                        Şi turbate şi-ndrăzneţe

                        Mii de feţe,

                        Alergând, privesc în sus.

 

                        Iar acum, fiind o gloată,

                        Numai una,

                        Osie-ntr-această roată

                        Se ridică Semiluna,

                        De pe steagul care-n vânt

                        Geme-o plângere-ntreruptă

                        Şi se luptă;

                        Iar ce geme e cuvânt.

 

                        Şi-i a lui Allah cuvântul,

                        Sfânt şi mare!

                        Şi tăcută ca mormântul

                        Şi-mpietrită acolo-n zare

                        Oastea-ntreagă stă pe loc.

                        Codri, dealuri, râu şi luncă

                        Toate-aruncă

                        Ochii-n sus, spre-un semn de foc.

 

                        Mii de guri atunci în vaier

                        Umplu cerul:

                        Crucea e, o cruce-n aer!

                        Turcii toţi, zvârlindu-şi fierul,

                        Iuţi se-ntorc ca-ntorşi de vânt;

                        Noaptea râde luminată

                        Şi deodată

                        Intră totul în pământ.

Lasă un comentariu