O, te-nsenină, întuneric rece…

                        O, te-nsenină, întuneric rece

                        Al vremii. înfloreşte-n neagra-ţi

                        Speluncă umedă ca ebenul cel topit,

                        Fă ca să strălucească pe-acea cale

                        Ce duce-n vecinicie toate-acele

                        Fiinţe nevăzute, cari sunt,

                        Deşi trec nesimţite, ca şi vremea

                        Ce vremuieşte-adânc în tot ce e.

                        Să văd trecând în haină cuvenite

                        Acele gânduri, ce-atunci când apar

                        Nemuritoare par, pentru c-apoi

                        Nici să nu ştii cum de au dispărut.

                        Din mintea secolelor lungi, greoi –

                        Ca şi când n-ar fi fost. Câte fiinţe

                        Ar trebui să treacă pe-a ta cale:

                        Unele mândre, ţanţoşe, regale,

                        Cu-ncoronată frunte – îmbrăcate

                        În purpură; altele dulci, cu ochii

                        Moi, mari, albaştri… albe ca şi crinul,

                        Mişcând a lor corp voluptos, ce-nvită

                        Mai aruncând priviri de muritoare,

                        Mai căutând iubire, ca sirene;

                        Unele-nchipuite, alte tâmpe,

                        Unele aspre, altele duioase,

                        Toate cerând brevet la nemurire

                        Şi toate strecurându-se cu toate astea

                        Pe calea care duce la oraşul

                        Uitării, îngropat de vecinicie.

                        Dar deasupra-astei mulţimi pestriţe

                        De gânduri trecătoare, vezi departe

                        Munţii de vecinici gânduri ridicând

                        A lor trufaşă frunte către cer:

                        Cu nepăsare ei privesc la toate

                        Efemeridele ce trec în vale

                        Cântând, vuind, certându-se şi toate

                        Aspirând la un lucru care-n veci

                        Nu poate fi a lor – eternitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *