O, rămâi…

                        „O, rămâi, rămâi la mine –

                        Te iubesc atât de mult!

                        Ale tale doruri toate

                        Numai eu ştiu să le-ascult;

 

                        În al umbrei întuneric

                        Te asemăn unui prinţ,

                        Ce se uit-adânc în ape

                        Cu ochi negri şi cuminţi;

 

                        Şi prin vuietul de valuri,

                        Prin mişcarea naltei ierbi,

                        Eu te fac s-auzi în taină

                        Mersul cârdului de cerbi

 

                        Eu te văd răpit de farmec

                        Cum îngâni cu glas domol,

                        În a apei strălucire

                        Întinzând piciorul gol

 

                        Şi privind în luna plină

                        La văpaia de pe lacuri,

                        Anii tăi se par ca clipe,

                        Clipe dulci se par ca veacuri.”

 

                        Astfel zise lin pădurea,

                        Bolţi asupră-mi clătinând –

                        Şuieram l-a ei chemare

                        Ş-am ieşit în câmp râzând.

 

                        Astăzi chiar de m-aş întoarce

                        A-nţelege n-o mai pot…

                        Unde eşti, copilărie,

                        Cu pădurea ta cu tot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *