O călărire în zori

                        A nopţii gigantică umbră uşoară,

                        Purtată de vânt,

                        Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară

                        Din aripi bătând.

 

                        Roz-alb-auroră, cu bucle de aur

                        Sclipinde-n rubin,

                        Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur

                        Pe-al florilor sân;

 

                        Răspânde suflarea narciselor albe

                        Balsamu-i divin,

                        Şi Chloris din roze îşi pune la salbe

                        Pe fruntea-i de crin;

 

                        Iar râul suspină de blânda-i durere

                        Poetic murmur,

                        Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere

                        Fantastic purpur;

 

                        Şi pasărea cântă suspine-imitândă

                        Un cântec de-amor,

                        Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă

                        La plânsu-i de dor.

 

                        Pe câmp se văd două fiinţe uşoare

                        Săltânde pe-un cal,

                        Pe care le-ncinge de flutură-n boare

                        Subţire voal;

 

                        Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,

                        Fugarul uşor

                        Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

                        Al negurii flor,

 

                        O dalbă fecioară adoarme pe sânul

                        De-un june frumos,

                        Astfel cum dormită oftarea, suspinul

                        În cântul duios;

 

                        Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire

                        Se mlădie-n vânt,

                        Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,

                        Sclipesc fluturând.

 

                        I-adoarme pe sânu-i, se leagănă-n braţe

                        În tandre visări;

                        Pe când ca profume pe blânda ei faţă

                        Plutesc sărutări.

 

                        Iar aeru-n munte, în vale vibrează

                        De tainici oftări;

                        Căci junele astfel din pieptu-i oftează

                        În dalbe cântări:

 

                        „Ah! ascultă, mândruliţă,

                        Drăguliţă,

                        Şoapta-mi blândă de amor,

                        Să-ţi cânt dulce, dulce tainic,

                        Cântul jalnic

                        Ce-ţi cântam adeseori.

 

                        De-ai fi, dragă, zefir dulce,

                        Care duce

                        Cu-al său murmur frunze, flori,

                        Aş fi frunză, aş fi floare,

                        Aş zburare

                        Pe-al tău sân gemând de dor;

 

                        De-ai fi noapte, aş fi lumină,

                        Blândă, lină,

                        Te-aş cuprinde c-un suspin

                        Şi în nunta de iubire,

                        În unire,

                        Naşte-am zorii de rubin;

 

                        De-aş fi, mândra, râuşorul,

                        Care dorul

                        Şi-l confie câmpului,

                        Ţi-aş spăla c-o sărutare,

                        Murmurare,

                        Crinii albi ai sânului!”

 

                        Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,

                        Fugarul uşor

                        Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

                        Al negurii flor;

 

                        Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare

                        La sânu-i de crin,

                        Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare

                        În păr ebenin.

 

                        Iar Eco îşi râde de blândele plângeri,

                        De junii amanţi,

                        Şi râul repetă ca cântul de îngeri

                        În repede danţ:

 

                        „De-aş fi, mândră, râuşorul,

                        Care dorul

                        Şi-l confie câmpului,

                        Ti-aş spăla c-o sărutare,

                        Murmurare,

                        Crinii albi ai sânului!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *