Nucul

                        Tot mai ceri puţin-rămasei

                        Inimi să mai simtă mult?

                        Nucule din dosul casei,

                        Tot al meu şi-aici şi-aorea:

                        Ziua-n vânt îţi văd doinirea,

                        Noaptea ţi-o ascult.

 

                        Umbra ta învelea rotundă

                        Masa cea de nu ştiu când,

                        Şi-amândoi pe banca scundă,

                        Eu robind suflarea-n gură,

                        Şi, eu acu-n cusătură,

                        Mama-mea cântând.

 

                        Jale tu, din legănată

                        Doină, ce de-amar omori!

                        Dar tu ştii că niciodată

                        Nu cântam, urmându-i cântul,

                        Numai, nuce tu, şi vântul

                        O însoţeai aorea.

 

                        Şi-urmărind fugara-mi minte,

                        Mă-nvăţai, prieten bun,

                        Cum s-adun în gând cuvinte,

                        Şi-mi cântai spre a-mi da cărare,

                        Şi vedeam că ies cântare

                        Vorbele ce-adun.

 

                        Ca şi-atunci, mai coase mama,

                        Coase şi suspină rar,

                        Dar când da-ndărăt marama

                        Dezvelindu-şi câmpul frunţii,

                        Părul ei e alb ca munţii

                        Iernii lui Ghenar.

 

                        A murit pe luncă macul,

                        A murit şi-i mult de-atunci.

                        Răzvrătit se miră acul

                        Mâni trudite-acum că vede –

                        El e tot copil, şi crede

                        Că-i tot vară-n lunci.

 

                        Plânge-acum cântând sub tine,

                        Nucule, pe cel ce-i dus –

                        Nu mai vine-o nu mai vine!

                        Şi-şi îngroapă-n palme faţa:

                        Cât de tristă-i sting ei viaţa,

                        Neguri din Apus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *