Noaptea

                        Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,

                        Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,

                        Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,

                        Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.

 

                        Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte

                        Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.

                        Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?

                        E vreo tabără de care sau un rond de tricolici?

 

                        Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.

                        El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,

                        Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau

                        Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.

 

                        Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!

                        Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,

                        Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,

                        Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!

 

Lasă un comentariu