Maria Tudor

                        De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte

                        De marmură – tu-l priveşti cu spaimă crudă?

                        Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă

                        Şi pumnu-ţi vrea mânia-i s-o dezvolte.

 

                        Secerătorul tău l-ai pus la trudă

                        Şi snopi de vieţi sunt a lui recolte;

                        Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte

                        Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă.

 

                        Te înalţă-n cer invidia vulgară

                        Căci ştii din lorzii junghiaţi a face

                        Lui Fabiano a măririi scară.

 

                        Tu eşti regină şi astfel îţi place.

                        Cine te vede, slab obraz de ceară,

                        Ştiind furtuna vieţii tale tace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *