Mama

                        În vaduri ape repezi curg

                        Şi vuiet dau în cale,

                        Iar plopi în umedul amurg

                        Doinesc eterna jale.

                        Pe malul apei se-mpletesc

                        Cărări ce duc la moară

                        Acolo, mamă, te zăresc

                        Pe tine-ntr-o căscioară.

 

                        Tu torci. Pe vatra veche ard,

                        Pocnind din vreme-n vreme,

                        Trei vreascuri rupte dintr-un gard.

                        Iar flacăra lor geme:

                        Clipeşte-abia din când în când

                        Cu stingerea-n bătaie,

                        Lumini cu umbre-amestecând

                        Prin colţuri de odaie.

 

                        Cu tine două fete stau

                        Şi torc în rând cu tine;

                        Sunt încă mici şi tată n-au

                        Şi George nu mai vine.

                        Un basm cu pajuri şi cu zmei

                        Începe-acum o fată,

                        Tu taci ş-asculţi povestea ei

                        Şi stai îngândurată.

 

                        Şi firul tău se rupe des,

                        Căci gânduri te frământă.

                        Spui şoapte fără de-nţeles,

                        Şi ochii tăi stau ţintă.

                        Scapi fusul jos; nimic nu zici

                        Când fusul se desfiră…

                        Te uiţi la el şi nu-l ridici,

                        Şi fetele se miră.

 

                        …O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!

                        La geam tu sari deodată,

                        Prin noapte-afară lung priveşti

                        Ce vezi? întreab-o fată.

                        Nimic… Mi s-a părut aşa!

                        Şi jalea te răpune,

                        Şi fiecare vorbă-a ta

                        E plâns de-ngropăciune.

 

                        Într-un târziu, ne-ridicând

                        De jos a ta privire:

                        Eu simt că voi muri-n curând,

                        Că nu-mi mai sunt în fire…

                        Mai ştiu şi eu la ce gândeam?

                        Aveţi şi voi un frate…

                        Mi s-a părut c-aud la geam

                        Cu degetul cum bate.

                        Dar n-a fost el! Să-l văd venind,

                        Aş mai trăi o viaţă.

                        E dus, şi voi muri dorind

                        Să-l văd o dată-n faţă.

                        Aşa vrea poate Dumnezeu,

                        Aşa mi-e datul sorţii,

                        Să n-am eu pe băiatul meu

                        La cap, în ceasul morţii!

 

                        Afară-i vânt şi e-nnorat,

                        Şi noaptea e târzie;

                        Copilele ţi s-au culcat

                        Tu, inimă pustie,

                        Stai tot la vatră-ncet plângând:

                        E dus şi nu mai vine!

                        Ş-adormi târziu cu mine-n gând

                        Ca să visezi de mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *