Malul Siretului

                        Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică

                        Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.

                        Râul luciu se încovoaie sub copaci ca un balaur

                        Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.

 

                        Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde

                        Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde,

                        Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos,

                        Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.

 

                        Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,

                        Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară,

                        Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor,

                        Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

 

                        Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale

                        Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale.

                        Lunca-n juru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald

                        Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *