Mai am un singur dor

                        Mai am un singur dor

                        În liniştea serii

                        Să mă lăsaţi să mor

                        La marginea mării;

                        Să-mi fie somnul lin

                        Şi codrul aproape,

                        Pe-ntinsele ape

                        Să am un cer senin.

                        Nu-mi trebuie flamuri,

                        Nu voi sicriu bogat,

                        Ci-mi împletiţi un pat

                        Din tinere ramuri.

 

                        Şi nimeni în urma mea

                        Nu-mi plângă la creştet,

                        Doar toamna glas să dea

                        Frunzişului veşted.

                        Pe când cu zgomot cad

                        Izvoarele-ntr-una,

                        Alunece luna

                        Prin vârfuri lungi de brad.

                        Pătrundă talanga

                        Al serii rece vânt,

                        Deasupra-mi teiul sfânt,

                        Să-şi scuture creanga.

 

                        Cum n-oi mai fi pribeag

                        De-atunci înainte,

                        M-or troieni cu drag

                        Aduceri aminte.

                        Luceferi, ce răsar

                        Din umbră de cetini,

                        Fiindu-mi prietini,

                        O să-mi zâmbească iar.

                        Va geme de patimi

                        Al mării aspru cânt…

                        Ci eu voi fi pământ

                        În singurătate-mi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *