Luna iese dintre codri

                        Luna iese dintre codri.

                        Noaptea toată stă s-o vadă.

                        Zugrăveşte umbre negre

                        Pe linţolii de zăpadă.

 

                        Şi mereu ea le lungeşte

                        Şi suind în cer le mută,

                        Parcă faţa-i cuvioasă

                        E cu ceară învăscută.

 

                        Ce gândeşte? – numai norii

                        Lin se-mbină, se dezbină

                        Ca făşii de gaz albastru,

                        Ca şi aburi cu lumină.

 

                        Lin pin iarbă scotoceşte

                        Apa-n prund şi-n pietricele.

                        Florile surâd în taină,

                        Oare ce-or surâde ele?

 

                        Şi-s cu neguri îmbrăcate

                        Lac, dumbravă şi pădure.

                        Stele palid tremurânde

                        Ard pin negurile sure.

 

                        Lumea-n rouă e scăldată,

                        Lucioli pe lacuri zboară.

                        Luna umbrei, umbra lunii

                        Se amestec, se-nfăşoară.

 

                        Lunecând pe ceruri, norii

                        Negri-acopăr tot seninul.

                        Se sting una după alta

                        Şi icoana şi suspinul.

 

                        Înfăşat în întuneric,

                        Eu nu văd, nu aud şoapte.

                        Ah, mă simt atât de singur!

                        Este noapte, noapte, noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *