Locul aripilor

                        Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,

                        Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,

                        Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,

                        Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

 

                        Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,

                        Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping –

                        Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,

                        Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

 

                        O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere

                        Mâna mea, care profană ar intra în sanctuar

                        Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere

                        Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

 

                        Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,

                        Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,

                        Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,

                        Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

 

                        Tu surâzi cu ne-ncrezare?… Cât de rea eşti tu, copilă!

                        Lasă ca sub gazul roşu eu la sânii-ţi să pătrunz,

                        Să deschei corsetul ista… Tu roşind să râzi gentilă,

                        Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

 

                        Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!

                        Tu roşeşti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai şti ce caut eu…

                        Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,

                        Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

 

                        Cunjurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,

                        Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,

                        Eu cu cealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:

                        Locul aripilor albe le-aş căta-n delirul meu!

 

                        Locul ciunt unde aripa se-nalţă albă c-argintul

                        Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,

                        Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul

                        Te-ai uitat… şi-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *