Legendă

                        A fost un tânăr împărat –

                        De la mişei a smuls averea

                        Şi-a smuls de la tirani puterea

                        Şi mulţi nebuni a spânzurat.

                        Dar patru inşi vorbind în şoapte

                        L-au dus în giulgiuri învelit

                        Şi-n codru cel mai tăinuit

                        L-au îngropat târziu în noapte.

 

                        Cei tari au zis: „A fost mişel!

                        Ne-a prigonit prea multă vreme.”

                        Iar popii fulgerau blesteme

                        In cei ce mai vorbeau de el:

                        Nici voie să-şi cernească portul,

                        Nici drept să-l plângă n-au avut

                        Şi niciodată n-au ştiut

                        În ce pământ le doarme mortul.

 

                        Şi nu vor şti! Căci groapa lui

                        În blestemat pământ s-ascunde,

                        Nici soare-acolo nu pătrunde,

                        Nici plângerile nimănui.

                        Jurat-a Iadul să-ngrădească

                        Cu nopţi de veci acest mormânt;

                        Iar brazii tac, că nici un vânt

                        Nu-i clatină ca să vorbească.

 

                        Dar noaptea-n zare uneori

                        Când e furtună-n depărtare

                        La margini de-orizont răsare

                        Un fulger alb, târziu spre zori,

                        Şi-ntr-una spre păduri arată

                        Şi scapără spre ea mereu;

                        E, parcă arată Dumnezeu

                        Spre groapa cea de veci uitată.

 

                        Iar într-o noapte va lovi –

                        Şi spintecată de lumină

                        Fugi-va noaptea cea haină,

                        Şi brazii-n flăcări or vorbi:

                        Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş,

                        Ieşi-va mortul împărat,

                        Şi-n Iadul lor, de unde au plecat

                        S-or prăbuşi tiranii iarăşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *