Lacul

                        Lacul codrilor albastru

                        Nuferi galbeni îl încarcă;

                        Tresărind în cercuri albe

                        El cutremură o barcă.

 

                        Şi eu trec de-a lung de maluri,

                        Parc-ascult şi parc-aştept

                        Ea din trestii să răsară

                        Şi să-mi cadă lin pe piept;

 

                        Să sărim în luntrea mică,

                        Îngânaţi de glas de ape,

                        Şi să scap din mână cârma,

                        Şi lopeţile să-mi scape;

 

                        Să plutim cuprinşi de farmec

                        Sub lumina blândei lune –

                        Vântu-n trestii lin foşnească,

                        Undoioasa apă sune!

 

                        Dar nu vine… Singuratic

                        În zadar suspin şi sufăr

                        Lângă lacul cel albastru

                        Încărcat cu flori de nufăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *